Am ratat atâtea răsărituri, au apus atâtea dureri în mine, fără ca tu să îmi auzi respirațiile tremurânde. De-ai înțelege că viața nu înseamnă zbor, ci aripi care se zbat să ajungă undeva, oriunde. În Cer sau sub Cer. Dacă ți-aș spune că nu mai știu să visez, oare ai mai avea răbdare să numeri cu mine stelele? Până când…?
Obosim constant, obosim în gânduri, trăiri, ne obosesc trupurile și sufletele. Plângem, blamăm, suferim, ne grăbim. Cerul…oare Cerul de ce nu obosește să apună și să răsară în fiecare zi?
Zâmbete în colţ de cer 
Ma cutremur…