Iubesc Cerul, fiindcă într-o zi îl voi numi acasă. Privesc zborul păsărilor și le iubesc în tăcere libertatea de a aparține Cerului. Uneori am senzația că trăiesc viețile altora. Adun în mine fericiri și tristeți ciudate, de parcă plouă și e soare în același timp. Sunt un anotimp ciudat. Mă traversez, dar mă înec în cuvintele și judecățile oamenilor. Aș aduna la piept durerile celorlalți, doar ca să le fie lor mai bine. Doar că adesea uit de mine. De cele mai multe ori sunt fragilă. Aud și simt cum se rup bucăți din mine și mi-e frică.
Zâmbesc, dar în mine se duc lupte pe care voi nu le vedeți. Luptele cu noi sunt cele mai dureroase. Poate că durerile sunt fericiri întârziate.
Viața mea se împarte în fragilități și fericiri.
Zâmbete în colţ de cer 
“Poate că durerile sunt fericiri întârziate.” – Minunat.
Imi este dor sa te citesc, draga Missy! 🙂