Tac

În mine tac dureri și răni. Ne vorbim prin cuvinte, fiindcă doar așa avem impresia că suntem umani. De ce nu ne vorbim prin lacrimi? De ce nu ne vorbim prin zâmbete sau fericiri? Ne închidem în trupuri și în chipuri, fără să lăsăm sufletul deschis. Ne este teamă că furtunile ne vor aduce doar suferință, fiindcă nu ne-a învățat nimeni că furtuna poate înseamna șansa de a ne curăța rănile. Punem lacăte secundelor și aruncăm cheile departe de noi. Timpul trece haotic prin noi, lacătele ruginesc, iar noi căutăm chei…cheile potrivite. Există? Oare de ce când obosim, ne odihnim doar trupul? Sufletul…? Cum ne odihnim sufletul?

Tac. Las viața să vorbească prin timp, în timp.

dfeb11dddf7f3fc96e7c84fb11383ad6

Sursa foto

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s