Lecţie

Am crezut mult în prietenie. Nu în concept, nu în definiţia ei, ci în emoţia prieteniei. Am vrut să am prieteni puţini, dar care să fie dincolo de prieteni, oameni. Nu am vrut relaţii speciale de prietenie, ci am vrut relaţii umane de prietenie. Mereu am rămas în urmă cu răni şi dureri pe care nu reuşesc nici azi să le vindec. Îmi pun întrebări: unde am greşit, dacă am greşit, cum am greşit. Şi oare am greşit atât de mult încât să îmi fie întors spatele? Sunt om, sunt umană şi atât. Într-o lume în care întinzi mâini, vei constata că unii îţi vor întoarce doar palme. Şi te vei trezi la realitate. La realitatea lor. Poate că bogăţia mea e sufletul, familia şi omul ăla care dincolo de toate chiar îmi e prieten. Poate că am nevoie să îmi fiu prietenă şi să am sufletul împăcat. Şi sufletul mi-e bine. Doar că uneori oboseşte şi plânge.

Suntem fragili şi ne împiedicăm uşor. Ne ridicăm. De cele mai multe învăţăm să facem asta singuri.

Advertisements

One thought on “Lecţie

  1. “Poate că am nevoie să îmi fiu prietenă” – Punct ochit, punct lovit!
    Stii, daca “prietenii” te resping si nu vor sa iti accepte sufletul langa ei, inseamna ca nu te considera “de-a lor”. Ce inseamna asta? Tu nu ai sufletul patat, asa cum il au ei, ceea ce inseamna ca nu te pot tine in cercul lor corupt si murdar…
    Bucura-te ca nu faci parte din “cardul” lor. Tu esti mai presus de ei!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s