Când toamna plânge…

Frunzele mor. De cele mai multe ori nu le auzim durerea. Nu le auzim zborul spre pământ sau ultimul strigăt. Durerea frunzelor de sub tălpile noastre grăbite se pierde în timp, în toamnă. Frunzele au propria poveste. Sunt mici, vii și respiră verde curat. Au primăvară în ele, iar trupul pictează copacul. Vara dorm și tac, încercând să învețe timpul. De abia toamna, reușesc să-l definească. Timpul le trece prin suflet, prin culori și prin trup. Îmbătrânesc și încep să moară câte puțin. Cerul le desenează culori pe trup și le mângâie a toamnă. Înainte să moară, copacul își strânge frunzele în brațe, ca mai apoi un vânt ce adie a dimineață să le taie aripile. Copacul, familia frunzei, rămâne cu sufletul gol, iar frunza își lovește sufletul de pământ. Când ajunge jos…moare câte puțin, de parcă toamna i-ar frânge toate culorile. Pășim peste destinul unor frunze cândva vii…călcăm peste toamna unei frunze.

Frunzele ne mor sub tălpi, dar nimeni nu le șterge lacrimile.

Sursa: blogul de fotografie

Desktop29

Advertisements

9 thoughts on “Când toamna plânge…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s