Doruri care nu se pot povesti

Iubesc apusurile. Iubesc Cerul, culorile și liniștea din minunile lui. Iubesc raza soarelui care are puterea de a-mi încălzi părul, pasărea albă care reuşeşte să mângâie Cerul, iubesc norii care tac şi adorm în braţele apusurilor. Apusul înveleşte Cerul, iar răsăritul îl dezveleşte şi deschide ochii dimineţii.

Apunem şi răsărim, de parcă în noi ar exista un Cer şi un soare. Poate că există.

Apusurile îmi sunt minuni şi hrană pentru suflet. Apusurile îmi sunt răspunsuri ale îngerilor care învaţă să coloreze Cerul, care se joacă cu Soarele, îl mângâie, iar apoi îl trag dincolo de nori.  Aş privi o viaţă întreagă cum minunile sunt lângă noi, în noi, deasupra capului nostru. Dacă am avea timp să privim minunea unui apus…am înţelege ce înseamnă o secundă.

Apun şi răsar în gânduri, în lacrimi, zâmbete sau cuvinte.

Apun în doruri care nu se pot  povesti.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Advertisements

7 thoughts on “Doruri care nu se pot povesti

  1. Pingback: Review pe două săptămâni. | Graffiti-uri pe pereţii unei gări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s