Iubirea de la capătul peronului

Gările nu tac niciodată. Ele nu dorm, ci doar visează realitatea. Gările respiră oameni grăbiţi, tăcuţi, oameni îndrăgostiţi sau singuri. Gările privesc săruturile despărţirilor şi săruturile revederilor. Gările sunt martorele declaraţiilor, cuvintelor, lacrimilor sau zâmbetelor naive. Gările sunt casele porumbeilor şi ale trenurilor mereu grăbite să plece…

Gara înseamnă pentru mine: începuturi de drum, noi capitole, peroane pline de amintiri, săruturi, despărţiri şi revederi emoţionante, cărţi pe genunchi, nervi, emoţii, zâmbete, fotografii, iubire, tristeţe, păsări-îngeri, agitaţie, linişte, zgomot şi tăcere, cafea, ghiozdane pline cu amintiri, muzică, oameni, trecut, acasă, prezent, iarnă, primăveri şi veri rebele, aer de toamnă. Azi mi-a fost cel mai uşor să ating peronul Gării de Nord. Mi-era dor de el, un dor nebun să îl văd şi să îl strâng în braţe. Mi-era un dor nebun să îmi fie aproape. Printre trenuri si oameni grăbiţi ne-am oprit în loc să ne simţim iubirea, iar timpul nu a mai existat.

La celălalt capăt al peronului mă aştepta el…cu emoţii în ochi, de parcă ar fi fost prima întâlnire. În palme mângâia un trandafir mare şi roşu. La celălalt capăt al peronului mă aştepta iubirea lui.

I-am zâmbit…mă face fericită. Cum să nu îl iubesc?

Advertisements

3 thoughts on “Iubirea de la capătul peronului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s