Visele tac

Iar atunci când visez tac. Îmi tac ochii, îmi tac buzele, îmi tace sufletul. Îmi tac gândurile, ascunse sub şatenul cald, îmi tac cuvintele speriate de oameni. Visez în tăcere şi trăiesc printre zgomotele urbane. M-am obişnuit aşa. Să îmi strâng visele în braţe, să le privesc şi să le învăţ să păşească. E trist să văd că oricât aş încerca, unele vise se tot împiedică şi cad. Le ridic, le şterg lacrimile de copil şi le spun să privească înainte. Şi ele privesc. Doar că pe marginile vieţii  sunt alte vise care tot pun piedici şi care împing. Trebuie să învăţ să aştept şi să îmi ţin cu orice preţ visele de mână. Dar cresc… iar uneori visele trebuie să crească şi ele. Şi aşa se schimbă totul.

Uneori creştem visând şi visăm să creştem.

Advertisements

5 thoughts on “Visele tac

  1. Foarte frumos ai scris! Din pacate nu avem puterea de a transforma toate visele in realitate, insa e bine totusi sa visam! Macar asa suntem siguri ca o bucatica din copiii ce am fost nu a murit. Macar asa suntem siguri ca ne mai ramane un dram de inocenta si speranta. Daca nu visam, nu ajungem nicaieri.. Inca o data, foarte frumos scris! bravo, iubi! :*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s