Linia de sosire

Îmi plac oamenii. Îmi place să le privesc ochii, chipurile, viaţa. Îmi imaginez poveştile lor, încerc să îmi creionez în minte programul de azi…spre cine, spre ce se îndreaptă. Privesc în metrou…oameni, oameni ce merg în aceeaşi direcţie, dar spre drumri de viaţă diferite. Privind oamenii din jur, simt tot mai mult că trăim într-o lume proprie. Trăim într-o lume proprie în care uităm să mai ascultăm râsul zgomotos al unui copil, pentru că optăm să ascultăm un amalgam de sunete care vin dintr-o pereche de căşti. Trăim într-o lume în care uităm să mai privim omul din faţa noastră, pentru că nu-i aşa, e mai important să privim într-un telefon, eventual să ne dăm check-in pe Facebook, că suntem în metrou. Trăim într-o lume în care vorbim cât mai tare, dar ascultăm cât mai puţin. Trăim într-o lume în care ne e greu să mai mulţumim, ne e greu să mai cedăm un loc unei persoane vârstnice, ne e greu să mai aşteptăm. Suntem într-o cursă nebună, într-o monotonie gri, dar nu facem nimic să o colorăm. Ne-am obişnuit să câştigăm mereu, să alergăm şi eventual să punem piedici adversarilor. Când pierdem, ”ne-au furat arbitrii”. Ne-am obişnuit să nu mai sperăm, să nu mai credem, să nu mai mulţumim sincer. Ne-am obişnuit să alergăm şi să ne vedem doar propria linie de sosire.

Alege ca măcar de câteva ori într-o săptămână să priveşti oamenii din jurul tău,  să îţi ”uiţi” căştile acasă şi să asculţi vocea oamenilor, încearcă să îţi laşi telefonul în buzunar şi să priveşti omul din faţa ta. Încearcă să vorbeşti mai puţin şi să asculţi mai mult, încearcă să rămâi în picioare când vezi că alţii ar avea nevoie de un loc. Încearcă să alergi, dar să îl ridici şi pe adversarul din cursă, dacă se împiedică, până la urmă vine o zi cînd linia de sosire e aceeaşi pentru toţi. Încearcă să mai speri, să mai crezi, să mai mulţumeşti.

Înainte de a alerga în cursă, încearcă să te antrenezi cât mai mult. Sparge zidul din propria lume şi încearcă să guşti din lumea celorlalţi. În final ajungem cu toţii la aceeaşi linie de sosire, până atunci, bucură-te de cursă şi învaţă să alergi alături de oameni.

Poza de aici

Advertisements

3 thoughts on “Linia de sosire

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s