Album de trăiri

De ce atunci când aud sunetele unui pian am impresia că îl aud plângând? De ce îi simt durerea şi îi văd ochii plânşi, ochii obosiţi, atinşi de degetele unui om care îi respiră durerea? De ce am impresia că pianele plâng sunete îmbrăcate în tăceri şi regrete? De ce iubesc sunetele pianului? Poate pentru că nopţi la rând şi eu am învăţat să cânt singură durerea, am simţit fiecare notă tăcută, fiecare suspin îmbrăcat în lacrimi. Poate că am plâns şi am tăcut îndeajuns de mult încât să îmi creez un album de trăiri, poate că sufletul a fost încărcat cu portative greşite…poate că mă obişnuisem cu muzica tăcerii dureroase pe care pianul sufletului meu o cânta.

Poate suntem sunete de piane prăfuite şi vechi. Poate ne cântăm durerile prea mult, le merităm, sau nu. Suntem artişti, iar artiştii nu abandonează pianul din care au învăţat să respire viaţă, eventual îl ascund într-un colţ de suflet, în sertarul plin de dureri şi regrete. Nu aruncăm nimic, ci doar încercăm să deschidem sertare noi, în care pianul ne cântă fericire şi ne dansează gândurile spre sufletele potrivite, ca un vânt rece de toamnă.

Închid ochii, visez. Azi a fost toamnă. Azi mi-am privit toamna în ochi. I-am zâmbit naiv. Afară, vântul învăţa să cânte la pian.

Advertisements

2 thoughts on “Album de trăiri

  1. Superb! Si eu simt acelasi lucru cand ascult pianul… Din fericire, scumpa mea, suntem impreuna pentru eternitate>:D< Te iubesc! Impreuna, formam cea mai frumoasa melodie:X

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s