Pentru el

Nu mă întreba de ce te iubesc. Te iubesc pentru ca exiști, pentru că m-ai prins de mână când obosisem să călătoresc singură. Te iubesc pentru că doar tu mi-ai privit sufletul și ai rămas acolo, lângă el. Te iubesc pentru că meriți, pentru că ești un om special, pentru că sufletul tău zâmbește, pentru că ești un om simplu. Îți mulțumesc pentru săruturile de pe fruntea mea de copilă, pentru mâna ta caldă care o ține strâns pe a mea, pentru săruturile tale pline de emoție, pentru liniștea din ochiul tău căprui, pentru gustul cuvintelor rostite, pentru clipele în care zâmbim ca doi copii naivi, pentru secundele petrecute împreună, care aleargă dincolo de timp. Îți mulțumesc pentru îmbrățișările dulci, pentru încrederea acordată sufletului meu, pentru că ai grijă de mine, pentru că îmi vrei doar binele, pentru că mă răsfeți zilnic, pentru că îmi spui ”te iubesc” atunci când trebuie, pentru că învățăm împreună să creștem, pentru că îmi ești mereu aproape. Îți mulțumesc pentru ieri, pentru azi, pentru mâine. Pentru trecut, prezent și viitor. Îți mulțumesc pentru 2 luni minunate, 2 luni în care am învățat că există suflete-pereche, dar mai ales că iubirea e un el.

Viața îți dăruiește oamenii, clipele și secundele de care ai nevoie.

Advertisements

6 thoughts on “Pentru el

  1. Ce frumos ai scris, iubita mea! M-ai emotionat foarte tare:”> Iti multumesc mult pentru aceste cuvinte minunata. Nu mai am ce sa zic…decat ca te iubesc mult de tot si ca voi ramane alaturi de tine pentru eternitate! ❤ De doua luni zambesc, iubesc si sunt iubit! Multumesc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s