Finala Europa League

 Iubesc Bucureştiul ăsta nebun şi frumos, îmi iubesc ţara în care m-am născut şi sunt mândră când zic tuturor că trăiesc în România, în Bucureşti. Ştiu, mulţi zic cel mai probabil ”asta nu e tocmai ok”, ”nu ştiu ce o vedea frumos la ţara asta, la Bucureştiul ăla mult prea…mult prea…mult prea.” Ştiu, m-am lovit de astfel de fraze, de astfel de oameni. Nu mă mai deranjează nimic, nu îmi pasă, nu mă doare. Problema noastră…a românilor este că nu ştim să vedem frumosul aşa cum e şi preferăm să îl transformăm în urât. Gata, România e urâtă, aerul e prea poluat, nu suntem civilizaţi, nu este curăţenie…că în altă parte…vai dacă ai vedea cum e acolo, sau acolo…merită să trăieşti, nu ca aici. Eh, uite că dacă ai începe să îţi vezi de pătrăţica ta, să începi  să-ţi faci datoriile faţă de mediul în care trăieşti, să atenţionezi atunci când trebuie, pe cine trebuie, poate că azi ai zice mândru că eşti român. Zilele astea am avut senzaţia că brusc am iubit toţi România şi am fost fericiţi că suntem români/bucureşteni. De ce doar acum? Întrebări fără răspuns…sau poate nu.

Postarea aceasta este de fapt despre Finala Europa League 2012 Bucureşti. Nu ştiu cum s-a văzut din colţul de oraş de unde sunteţi, dar pot să spun că au fost două zile în care am simţit cu adevărat multe lucruri. Senzaţia de a merge pur şi simplu pe străzile din Bucureşti şi de a vedea şi auzi suporterii spanioli cum cântau şi zâmbeau, erau atât de relaxaţi şi parcă aveau sclipirea aia în ochi de care Bucureştiul are de fapt nevoie. Noi, românii ne uitam la ei şi nu puteam să nu zâmbim, parcă ei ar fi trăit în România de o viaţă, iar noi am fi fost turişti în propriul oraş. Eh, uite că spaniolii au reuşit în astea 2 zile să vadă frumosul din Bucureşti, să-l iubească aşa cum au ştiut, să-l facă să răsune de bucurie, să-i dea viaţă. Treceam pe lângă ei…şi zâmbeam, parcă vroiam să le muţumesc pentru felul în care îmi iubesc şi înţeleg Bucureştiul drag.

La metrou…wow, la metrou jur că îmi venea să plâng de fericire. Da, ştiu sună aiurea, sună ciudat, dar îmi venea să plâng de fericire. Cântau…tare, foarte tare, băteau din palme şi cântau, iar feţele lor schiţau zâmbete, zâmbete, multe zâmbete. Nu vezi asta în fiecare zi, clar nu. Mi s-a făcut inima cât un purice, zâmbeam şi nu îmi venea să cred ce văd, ce aud. Stăteam şi îi priveam, a fost singura dată când nu îmi mai venea să mai plec de la metroul ăla :))

 Eh, uite că suporterii spanioli au învăţat Bucureştiul să cânte din nou, i-au adus aminte că zâmbetele sunt soluţia, l-au învăţat să râdă din nou, să râdă în hohote. Noi de ce nu putem? Toată finala asta a fost o lecţie. Mulţi au discutat despre aceste zile, au lăudat organizarea, suporterii, totul roz şi frumos, dar oare fotbaliştii au învăţat pe bune lecţia predată de oamenii ăia care au dat totul până în minutul 90′, au învăţat lecţia cel puţin genială dată de Falcao? Noi, românii, suporterii…ce am învăţat? Am strigat în stânga şi în dreapta că am fost mulţumiţi de România, de Bucureşti. Dar azi…ce mai ziceţi?

Spaniolii mi se par cei mai frumoşi şi mai plini de viaţă oameni de pe Pământ. Au acel ceva al lor, vorbesc limba aia spaniolă superbă, au lejeritatea de care poate românii au nevoie pentru a fi mai relaxaţi  şi pentru a încerca să descopere nu doar partea negativă a ţării ăsteia ci şi frumosul ăla pe care am învăţat să îl călcăm în picioare destul de des. Cred că ar fi mai benefic şi mai simplu să nu mai criticăm.Nu îţi place aici? Poţi pleca…sunt atâtea ţări care probabil te aşteaptă. Aleg să rămân aici, să îmi fac treaba în locul care m-a învăţat să fiu om. Da, sunt multe de schimbat, sunt multe chestii care nu sunt făcute corect. Dacă plecăm toţi, când se va schimba România în bine şi mai ales cine o va schimba?

Am o Românie căreia trebuie să îi mulţumesc cumva pentru nişte oameni, pentru nişte lucruri de care am parte, am un Bucureşti care îmi înţelege visele şi de care sunt mândră tare şi o afirm de fiecare dată cu atâta bucurie!

 Concluziile: o finală mai mult decât bine organizată, un meci superb, un spectacol la nivel ridicat, multe cuvinte de bine adresate românilor şi ţării, nişte suporteri spanioli care mi-au dat cea mai frumoasă lecţie de viaţă şi de la care am învăţat multe. Am fost foarte mândră să trăiesc şi să simt toată fiesta asta de care Bucureştiul avea nevoie. Dacă ar fi câte o finală din asta în fiecare săptămână ce bine ar fi…poate chiar am învăţa câte ceva…

Ah, nu ştiu cât de mulţi au înţeles/ apreciat postul ăsta. Poate că de fapt e vorba doar de simţit cuvintele şi nu de înţeles. Asta e altă poveste, într-un alt episod 😉 Nu, nu sunt ciudată sau penibilă că iubesc şi văd frumosul în ţara asta, în oraşul ăsta tot timpul, nu doar când e vre-o finală Europa League. Cred doar că unii nu deschid suficient de mult ochii inimii.

Uite aşa, spaniolii ”ne-au invadat” Bucureştiul, în cel mai frumos mod posibil! Da, cei de la Sport.ro/Pro Tv aveau dreptate a fost meciul lor, finala noastră! 🙂

Poza de pe Evz.ro

Advertisements

4 thoughts on “Finala Europa League

  1. Așe e, a fost o mare onoare pentru România. Dar, pentru mine, și un motiv în plus să mă gândesc că noi facem ceva bun doar pentru alții. Suntem pregătiți doar o dată, de două ori pe an. Accidentul de după finala Europa League, cel cu tramavaiele, demonstrează cel mai bine lucrul ăsta.

  2. Diana, multumesc pentru comentariu/parere. Am auzit de la mai multe persoane exact afirmatia ta ”noi facem ceva bun doar pentru alții”…eh, uite cred ca asta nu s-a inteles din postul meu. Eu nu cred intr-o afirmatie de genul acesta, faptul ca acum ne-am organizat asa de mult/bine doar pentru a da bine in afara. Era normal sa facem asta si in plus vad tot acest eveniment si aceasta buna organizare ca un mare pas facut de noi. Asta a fost si ideea postului…de ce nu putem sa apreciem si sa zicem, uite asta e un inceput bun, ci doar sa ”criticam”…Consider cu tarie ca schimbarile importante, chiar si intr-o tara, vin treptat si din actiuni ce initial par a fi de o importanta modesta.
    Cat despre accidentul cu tramvaiele…sincer nu vad legatura.
    Prin acest post vroiam sa subliniez faptul ca poate ar trebui sa invatam sa iubim partea buna si frumoasa a Romaniei asteia si totodata sa incercam sa schimbam ceva, cumva…fiindca doar stand si blamand, criticand sau scotocind printre aspectele negative care au loc in tara, nu cred ca vom ajunge undeva.
    Zi frumoasa in continuare!

  3. Ai dreptate, trebuie să iubim și partea frumoasă a României, și crede-mă, o iubesc. Dar așa sunt eu, mai negativistă. În legătură cu tramvaiele, făceam o comparație; faptul că s-a întâmplat fix a doua zi, a făcut să-mi pălească puțin mândria și bucuria din seara trecută.

  4. Fiecare om are un gram de negativism in el 😉 Sunt unii care au deja kilograme de negativism. Acolo e o problema…Cat despre accidentul cu tramvaiele, din pacate se putea intampla oricand, oriunde…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s