Trepte de urcat, mâini de atins, suflete de păstrat

Zilele trecute: o fată mică era ţinută de mânuţă de mama sa. Printre ceilalţi, noi…oamenii-adulţi, un ghemotoc de copil se chinuia să urce treptele de la metrou. Nu putea singură, însă cel mai important era că mama era acolo lângă ea şi o ajuta să urce. Poate că avem nevoie de oameni care să ne mai ţină de mână prin viaţa asta, poate că avem nevoie de ajutor să urcăm anumite trepte, pentru a ajunge undeva anume.

Nimeni nu a spus că e uşor să urci treptele în viaţă de unul singur. Avem nevoie de mâini care să ne ţină sufletul strâns, avem nevoie de oameni care să ne facă să urcăm mai mult, tot mai mult…câte o treaptă, până ajungem la suprafaţă.

Între timp ne căutăm treptele de urcat, mâinile de atins, sufletele de păstrat. Până le găsim urcăm singuri aşa cum putem, fiindcă fiecare zi te învaţă cum să păşeşti diferit aceleaşi trepte.

Poza de aici

Advertisements

4 thoughts on “Trepte de urcat, mâini de atins, suflete de păstrat

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s