Oameni, dezamăgiri, viitor.

Suntem oameni. Inevitabil greşim, dezamăgim, uităm. Uităm oameni cândva dragi, călcăm în picioare cu uşurinţă trecuturi, amintiri, clipe. Uităm de cuvinte, dar cel mai important uităm de sentimente, uităm de suflete. Şi uite aşa rămânem pentru câteva clipe suflete tăcute, suflete dezgolite, suflete prăfuite cu dezamăgiri.

Am tot spus că iubesc oamenii. Mă ataşez poate prea repede de ei, ofer afecţiune, atenţie, timp şi entuziasm. Uneori greşesc, fiindcă doare al naibii de tare indiferenţa oamenilor în care ţi-ai pus atâta încredere. Şi m-am lovit de oamenii ăştia, de oamenii- piatră care azi îmi dau impresia că sunt lângă mine, iar mâine tot ce fac este să îmi lovească sufletul. Şi îl lovesc atât de tare încât uneori simţi o durere care nu poate fi descrisă. Însă continui să cred în oameni, îmi deschid sufletul către oameni, cred în ei, cred că fiecare om pe care îl întâlnesc poate fi cel de care sufletul meu avea nevoie. Încă mai cred în oameni-îngeri.

Până atunci rămân la concluzia că uneori oamenii cărora nu le acorzi atenţie de la început, oamenii recent cunoscuţi pot fi de o mie de ori numiţi cu adevărat oameni, care te pot surprinde în momente în care oamenii-numiţi de tine prieteni îţi aruncă cu pietre în suflet şi fug.

Sim, a rostit de ziua mea cele mai frumoase…sau potrivite cuvinte, cuvinte de care aveam nevoie: să ai alături doar oamenii potriviţi. Până la urmă poate doar asta contează. Iar timpul o să îmi aducă oameni care să se potrivească cu sufletul meu!

Până atunci poate sunt un om-pasager, în căutare de suflete-îngeri, care să fie cu adevărat oameni, în orice secundă a vieţii.

Advertisements

9 thoughts on “Oameni, dezamăgiri, viitor.

  1. ok , de acord dar oamenii astia potriviti , au fost odata si cei “de piatra” cum i-ai numit tu 🙂 , poate ca , “de oamenii- piatră care azi îmi dau impresia că sunt lângă mine” au fost potriviti atunci , dar a doua zi , nu au mai fost, si te-au dezamagit . nu ar trebui sa fii suparata, din cauza lor. gandestete altfel, ca pierzi pe cineva care poate iti e drag , si crezi ca el poate va fi the chosen one , si in schimbul lui va veni cineva , care , ti se va “potrivi” mai bine ca amic , prieten, iubit, etc . o seara faina

  2. Ideea postului era: desi am fost dezamagita de oameni, inca mai cred in oamenii-ingeri, cei care sunt acolo cu adevarat langa tine, iar eu cred ca acesti oameni potriviti sunt cei care nu au fost si nu vor fi ”oamenii piatra”, de aceea sunt numiti oamenii potriviti! Stiu ca totul ce se se intampla are un rol, tocmai de aceea nu renunt in a mai crede in oameni, tot ce trebuie sa fac este sa nu ma mai arunc atat de repede in relatii de orice fel…prietenie, iubire, etc.Multumesc de comentariu.

  3. Oamenii ingeri…suna prea frumos ca sa fie adevarat . am avut un amic , care a stat cu cineva 6 ani de zile, si pentru el a fost “fata-ingeras” . si intr-o zi , de dimineata , “ingerasul” s-a trezit de langa amicul asta al meu , si si-a luat zborul fara a spune nici macar , la revedere . imi pare rau , daca te-am suparat cu comment’ul meu , dar oamenii ingeri , sunt ingeri pana la o limita.

  4. Ok, este strict parerea mea, asa cum ceea ce ai scris este strict parerea ta! Daca se intampla un lucru unei persoane, nu trebuie sa generalizam si sa ramanem setati pe treaba aia. Din perspectiva mea…cred ca suna destul de bine ca sa fie adevarat. In ”lumea mea”, inca mai cred in oamenii-ingeri si stiu ca exista.Daca ma suparam, puteam sa nu aprob comentariile, nu m-am suparat.

  5. ma bucur ca nu te-ai suparat, si nu esti deloc rautacioasa cu mine 😀 corect, parerile sunt impartite , si fiecare are dreptul la o opinie , de asta traim intr-o tara democratica. si clar nu trebe sa generalizam,daca cuiva i se intampla sa existe , s-au cuiva nu , fiecare isi gaseste ingerasii , parcurgand etapele vietii… rai, buni , cum or fi ei ..ingerasi sa fie ;)) . o seara placuta in continuare iti doresc !

  6. si totusi, poate te pripesti! tu vrei sa dai si pe masura sa primesti, dar nu primesti intotdeauna prin acela si acela nu intotdeauna iti doreste de la sine …
    peste vreme o sa vezi ca unii oameni de piatra prieteni ti-au fost … 🙂

  7. Ok, poate ca m-am tot pripit, dar la un moment dat doare ideea de a tot da si de a primi indiferenta, ideea e ca nu am putut expune aici toata povestea, nici nu am vrut asta, insa nu stiu cat de bine mi-au fost intelese cuvintele. Anyway, va multumesc pentru comentarii.

    • -stiu si eu! 🙂 la tine nu-i vorba ca “doare ideea” …; si chiar de ai expune povestea toata nu s-ar schimba ceva; in fapt randurile pot fi vazute ca materie expulzata din vulcanul tau interior …
      -toti oamenii sunt cu adevarat oameni!
      -Iubirea nu-i doar un concept!

  8. Nu ca doare ideea, nu m-am exprimat bine, doare actul in sine, gesturile, atitudinea, indiferenta. Da, bine zis ”randurile pot fi vazute ca materie expulzata din vulcanul tau interior …” Uneori avem nevoie sa mai ”explodam”
    Da, toti oamenii sunt cu adevarat oameni, doar ca unii mai ”deviaza de la uman” pe parcursul vietii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s