Un vis de azi…pentru dimineţi din viitor

O căsuţă mică din lemn, un lac nu foarte mare, o pădure alături, acelaşi Cer albastru, la astea visez.

Uneori mă aflu la extreme, mă regăsesc într-un oraş mare, aglomerat, în care sunt înconjurată de oameni, de mulţi oameni şi în care mereu am câte ceva de făcut, de văzut, de zis. Alteori vreau decât linişte, vreau să îmi ascult gândurile, vreau să tac, să privesc, să miros, să simt viaţa aşa cum este ea, simplă, colorată şi frumoasă! Aş vrea să fie dimineţi în care să mă trezesc devreme, să ies dintr-o căsuţă mică, să mă aşez pe iarbă, pe pământ şi să privesc dimineaţa cu frumuseţea ei. Cu miros de apă rece, limpede, cu miros de Cer, să privesc norii abia treziţi, Soarele care răsare mai frumos ca oricând, iar păsările să îmi cânte orice. Doar să cânte.

Acolo aş vrea să stau toată ziua, să înţeleg ce înseamnă cu adevărat o zi, o secundă, un minut, o oră, un timp din viaţă. Să stau şi să mulţumesc pentru tot ce am, să privesc dimineţile, după-amiezile, serile…să încerc să ating răsărituri, apusuri, furtuni, stele, nori…să încerc să ating tăceri, cuvinte nespuse, fragmente de gânduri care uneori nu sunt ascultate. Uneori e mai simplu aşa, să trăieşti acolo, departe de oameni care aleargă după ce? După ce? Uităm să privim frumuseţea aşa cum e ea, simplă şi alegem să ne afundăm în frumos mascat, ipocrit şi pretindem că ne trăim viaţa frumos…dar noi uităm de fapt de esenţial, de frumos, de simplu, de viaţă!

Crezi că este ceva normal că afară e soare, că plouă…că tu te-ai mai dat şi azi jos din pat, că acum e seară şi mâine o nouă zi şi tot aşa. Asta e… noi uităm de viaţă, de ceea ce ea ne oferă, de aer, de imagini, de sunete…nu mai privim viaţa, nu o mai ascultăm…ci doar ne-o trăim, fiecare cum vrea, cum poate, cum simte.

De fiecare dată când merg acasă, din tren îmi privesc un vis. Undeva, aproape de Ploieşti este un lac, o căsuţă, nişte copaci. Îmi zâmbeşte sufletul, iar în acel moment îmi aud gândurile cu adevărat. Îmi şoptesc: cândva o să ai toate astea, o să ai o casă mică, o să fie un lac, copaci, o să fie linişte…iar fiecare anotimp te va trezi şi îţi va aminti că de fapt asta e viaţa, frumuseţea, simplitatea, că asta meritai. Zâmbesc. Ştiu că aşa o să fie…cândva, undeva.

Aştept, ştiu să aştept.

Poza de aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s