Pictează-ţi viaţa!

Ştiu că sunt zile în care te loveşti de tot, de orice şi de oricine. Te loveşti de propriile lacrimi, te loveşti de durerea din suflet, de neputinţa de a schimba o situaţie şi ştiu că totuşi cu toţii ne lovim la un moment dat, de ceva, de cineva. Este ireal de dureros să simţi cu adevărat gustul lacrimilor, să te doară sufletul, să spui gata, stop şi totuşi să nu poţi în secunda aceea să te opreşti.

Şi totuşi încă mai cred că viaţa ne oferă lacrimile de azi, zâmbetele de mâine, cu un scop. Nimic nu e întâmplător. Este important să găseşti propria concluzie în orice evenimet, să desprinzi ceva, orice.

Câteodată, viaţa pare a fi o schiţă pentru pictat. Mereu, fiecare are dreptul de a creiona puţin, în fiecare zi, ceva. Noi desenăm, noi avem dreptul să ştergem, să şlefuim până suntem mulţumiţi de operă, de fapt de noi. Suntem pictorii propriei vieţi. Azi aruncăm culori în propria viaţă, mâine ştergem, uneori lăsăm pe alţii să ne influenţeze puţin desenul şi îi lăsăm să încerce nişte culoare. Uneori le iese, alteori aruncă prea multe culori închise pe sufletul nostru, iar noi ştim că nu suntem aşa…noi suntem vii, noi vrem să fie totul bine şi ne reluăm activitatea. Porneşti în căutare de noi culori, în propria viaţă.

Aşa poate fi privită uneori viaţa…ca o mare artă. Tu, care citeşti acum, de fapt îţi pictezi viaţa, chiar fără să ştii. Iar pe măsură ce trec anii, desenul devine tot mai clar, vedem ce trebuie să vedem, culorile se aşează normal pe hârtia care cândva era doar albă.Totul are un sens, o să aibe un sens.

Până atunci, cine a zis că a picta este uşor? Învăţăm să pictăm, pierdem culori importante, pur şi simplu se scurg printre degetele noastre, pe jos, inventăm alte nuanţe de culori, aşteptăm, acceptăm lacrimile şi durerea şi le aşezăm într-un colţ al desenului, le aşezăm alături de zâmbete, iubire şi momentele frumoase.

Pictează-ţi norii, soarele, furtunile din viaţă, lacrimile şi zâmbetele. Este opera ta de artă! Accept-o aşa cum îţi iese!

poza de aici

Advertisements

2 thoughts on “Pictează-ţi viaţa!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s