Când începi să simţi timpul, înţelegi de fapt cine eşti!

Timpul te maturizează, te schimbă, îţi oferă alternative, direcţii, alte emoţii, alţi oameni, în aceeaşi viaţă frumoasă! El există, se scurge în mod normal, iar noi respirăm timp. Timpul nu e doar o clepsidră plină cu nisip, timpul înseamnă viaţa noastră, înseamnă emoţii, alţi oameni, alte suflete, alte experienţe, alte lacrimi, alte zâmbete. Avem timpul în propriile mâini, uneori ne jucăm stupid cu el, uneori nu îl preţuim suficient, alteori încercăm să numărăm firele de timp. Timpul nu se vede,  timpul doar se simte…simţi timpul în momentul în care priveşti în trecut şi zâmbeşti! De abia atunci înţelegi cum funcţionează el. Până atunci…lasă timpul să îşi facă datoria, într-o zi o să priveşti în spate şi o să începi să îl simţi.

Azi, am simţit timpul. M-am uitat în trecut, am văzut o copilă naivă care se temea de Bucureşti, de un nou început, de acel altceva în viaţa ei. O puştoaică ce era convinsă că nu o să circule niciodată cu metroul, fiindcă simţea că nu poate respira acolo :D…acum ar merge o zi întreagă cu metroul şi ar privi oamenii din el, sau ar citi o carte bună aici. Când parcă retrăieşti prima zi de facultate, îţi vine să plângi, să plângi de fericire, să plângi. Azi, mă uitam în jur în sala de cursuri…alte suflete îşi începeau lecţia ce o să o privească poate cândva şi ei şi o să o trateze ca o lecţie din trecut. Anul I de facultate a fost cel mai bun, mai nebun, mai frumos, cel mai special…a fost anul în care am simţit că trăiesc cu adevărat, a fost anul în care am învăţat şi am simţit voluntariatul, dar mai ales a fost anul în care am învăţat să zâmbesc, să cred şi să fiu optimistă, să mă descopăr cu adevărat şi să înţeleg cine sunt.

M-am maturizat atât cât trebuie… din punct de vedere emoţional sunt încă la stadiul de copil, iubesc repede, mult, poate uneori ţin la oameni mai mult decât ar trebui, mă ataşez uşor de ei. Uneori mai sunt în perioada de ce-ului 😀 dar asta se întâmplă mai mult în sinea mea, decât în relaţiile cu ceilalţi. Eh, în rest, am înţeles unele lucruri din viaţa asta, însă merg mai departe pe principiul orice om este o lecţie imensă de viaţă. Vreau să învăţ de la orice om care intră în viaţa mea…aşa mi se pare normal.

Timp, schimbare, copil-adult, lecţii de viaţă, Bucureşti, facultate, iubiri, dezamăgiri, lacrimi, experienţe, distracţie, prieteni, voluntariat…blog, zâmbete reale, virtuale, Missy Sparrow, Ştefi, Zâmbărilă…sau eu în ultimii 2 ani!

Şi timpul îşi face datoria în continuare…viaţa merită trăită şi zâmbită!

Trăiţi, zâmbiţi din suflet şi dansaţi cu viaţa! Timpul îşi face doar datoria…

Advertisements

4 thoughts on “Când începi să simţi timpul, înţelegi de fapt cine eşti!

  1. Iti ador blog-ul, mai ales ca ai convingerea aceasta de a-i pune celui ce citeste un zambet pe fata si de a=l face mai optimism, atunci cand iti citeste postarile.
    Dupa cum stii, tocmai am inceput facultatea, iar cand o voi termina, mi-as dori sa privesc in trecut si sa stiu ca am invatat “să zâmbesc destul, să cred şi să fiu optimist, să mă descopăr cu adevărat şi să înţeleg cine sunt.”
    Sper sa reusesc si eu aceste lucruri. 😀

  2. Multumesc mult pentru apreciere si ma bucur sa vad ca reusesc sa fac macar un om sa zambeasca atunci cand imi citeste cuvintele…conteaza foarte mult pentru mine! Cu siguranta o sa privesti in trecut si ai sa vezi numai lucruri frumoase, pozitive, lucruri de care o sa iti amintesti cu drag, trebuie doar sa iti traiesti viata frumos si cu zambete! 🙂

  3. Cand ajung in Bucuresti imi place sa:
    – merg cu metroul …; senzatie de flash-uri, un film cu elemente stop cadru, o pelicula pe care pasesc ca simplu actor, un om printre alti oameni …
    – merg la libraria Carturesti unde probabil e binevenit si un ceai la o masa unde ma astepta o domnita eleganta, in nuante retro, palarie asortata, vorbindu-mi, amuzata, in franceza pe care eu am cam uitat-o …
    – merg la Hanul lui Manuc gasesc o masuta la etaj si beau un pahar de vin rosu in acordurile pianului … si poate inca unul … 🙂

  4. Frumoase locuri…in libraria Carturesti as sta toata ziua…la metrou e senzatia frumoasa, pentru mine, de un om printre alti oameni grabiti intr-adevar! As mai completa, ca un fel de recomandare un Cismigiu sau un parc Kiseleff! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s