Minunat!

Am revenit în sfârşit pe blog. Îmi pare foarte rău că am lipsit atât de mult…chiar îmi era dor de cuvinte, de litere şi de gânduri aşezate sincer, aici. Am avut parte de 9 zile mai mult decât superbe, am cunoscut şi totodată m-am împrietenit cu oameni faini, frumoşi din toate punctele de vedere, am avut parte de o echipă frumoasă, am avut onoarea de a face parte dintr-un turneu de tenis spectaculos, cu meciuri senzaţionale, cu jucători valoroşi.

Dacă aş rezuma toată experienţa aceasta minunată, aş folosi cuvântul zâmbet. De obicei râd foarte des, imediat încerc să mă acomodez şi să mă simt bine, însă de data aceasta cred că mi-a fost cel mai uşor. Am avut parte de o gaşcă frumoasă de oameni, mi s-a confirmat că voluntarii sunt printre cei mai tari oameni de pe Pământ şi că mereu, dar mereu ei zâmbesc!

Sunt multe de spus…cuvintele uneori nu transmit totul. Emoţiile acelea când vezi că o Arenă întreagă aplaudă jucătorii, zâmbetele celorlaţi, senzaţia că iei parte la un eveniment atât de mare şi de frumos, cum este BRD Năstase Ţiriac Trophy, senzaţia de inedit, de început…de oameni noi, toate acestea nu pot fi descrise în cuvinte, toate acestea rămân întipărite în poze, în aminitiri, dar mai ales în suflet. Tot ce mai pot spune acum este doar ”Mulţumesc” echipei, organizatorilor, tuturor, fiindcă am putut fi acolo, timp de 9 zile!

O să mai revin cu alte cuvinte, impresii, experienţe…asta peste câteva zile. Merit o escapadă acasă…mi-e dor de acasă, de gara din Ploieşti, de trenuri, de aerul de acasă…Da, mă duc acasă!

Zâmbiţi, merită! 🙂

Advertisements

7 thoughts on “Minunat!

  1. Esti asa optimista si zambareata incat ma faci sa iti citesc blog-ul incontinuu, ca poate, poate capat si eu putin din optimismul tau. Nu te cunosc personal, insa din cate observ esti o persoana de treaba. O sa mai trec pe aici, asa ca te trec in blogroll-ul meu. See ya!

  2. Hei, mersi frumos! Asa mi se spune…ca sunt zambareata si optimista si imi place sa cred ca sunt 😀
    Te astept oricand, zambaretii sunt mereu primiti cu zambete, pe blogul meu 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s