Azi am fost un început de toamnă

Început de toamnă. Început de toamnă în sufletul meu. O toamnă cu nori albi, albaştri şi pe alocuri puţin roşii. Început de seară, început de vânt uşor rece, care aduce cu el trecutul, amintirile şi zâmbetele din altă zi, din alt anotimp, din aceeaşi viaţă. Azi chiar am fost un început de toamnă, în sufletul meu s-au adunat ploi, raze de soare, amintiri, o mână de tristeţi şi de frunze aproape uscate. Azi m-am simţit ca un copil al toamnei. Am zâmbit cât am putut, am lăsat să intre şi puţin soare în viaţă,  într-o zi în care poate mi-aş fi dorit să plouă.

Când e toamnă mă simt cel mai bine. Primăvara, sunt un copil care râde mereu, care visează orice secundă, care iubeşte chiar fără a aştepta nimic în schimb. Vara sunt…sunt eu şi atât. Iarna sunt câte puţin din fiecare anotimp, fiindcă iarna m-am născut, iar iarna sunt Ştefania. Însă…toamna e anotimpul meu, anotimpul în care plâng, în care pot râde extrem de mult, în care visez cu neruşinare, în care mă îndrăgostesc uşor…în care îmi ofer mai mult ca niciodată afecţiune. Toamna e pentru melancolici, visători, romantici, pentru peisaje, pentru copaci, pentru frunze, pentru nori, pentru muzică bună, pentru ceai cu lămâie…pentru mine.

Toamna se numără …visele, cuvintele, zâmbetele şi uneori lacrimile.

Azi, am fost un câmp de luptă. O luptă de toamnă…azi am ascultat melodia aceasta superbă de multe, multe ori, fiindcă merită ascultată de o mie de ori, în aceeaşi toamnă!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s