Echilbrul vieţii

Săptămâna aceasta, în facultate a avut loc o conferinţă foarte interesantă- Femeie şi mamă din spaţiul public în spaţiul privat – invitată Andreea Marin. Am învăţat o lecţie frumoasă, au fost cuvinte simple spuse de o femeie frumoasă, inteligentă…şi puternică. Ceea ce am văzut în ochii Andreei Marin, emoţie, trăire, multă ambiţie… şi o experienţă de viaţă spusă frumos, în aproape două ore. Am plecat cu un zâmbet pe chip din sală…şi cu o frază care mi-a rămas întipărită în minte:

Suntem femei…pe tocuri sau în tenişi, toate suntem în căutarea echilibrului!

Mi-a plăcut mult…în special legătura dintre tocuri şi tenişi! Şi da…toate suntem în căutarea echilibrului. Că vorbim de echilbrul ăla profesional…când ne dorim să facem ceea ce ne place, când ne dorim să ne simţim împlinite la locul de muncă…când simţim că ceea ce studiem este ceea ce ni se potriveşte…când simţim că parcă ne-am născut ca să profesăm într-un domeniu. Eh…ăsta se poate numi echilibru! Încă lucrez la el…din ceea ce am studiat şi am practicat, prin voluntariat…merg spre drumul cel bun! Cred în mine şi cred că pot!

Sau  vorbim de echilibrul  în iubire…când ne dorim omul ăla care să fie acolo, care să ştie când să tacă sau când să spună ceva simplu când te aştepţi mai puţin…care să ştie să iubească simplu dar sincer, care să te iubească pur şi simplu …aşa! Aici nu vreau să lucrez…îmi place să cred că unele lucruri se pot întâmpla doar atunci când trebuie…Omul potrivit, momentul potrivit! În schimb ştiu să aştept…oameni prieteni, iubiri, zâmbete…trenuri şi poveşti!

Poate mai căutăm echilibrul în ceea ce priveşte prietenii şi oamenii din viaţa noastră. Îi vrem fideli, alături de noi când avem nevoie, îi vrem calzi şi buni ascultători. Poate că încă mai avem de lucrat la echilibrul personal…Poate echilibrul îl vom căuta toată viaţa…poate că vom descoperi echilbrul când ne aşteptăm mai puţin! Că aşa e în viaţă…

Poate că noi, oamenii suntem nişte acrobaţi de circ sau…mai bine nişte clovni la început de carieră…ezităm, mai cădem, ne ridicăm…zâmbim de fiecare dată, facem pe ceilalţi să râdă…poate ne e frică la început, dar apoi descoperim că avem în faţă o scenă, nişte oameni care ne aplaudă, care cred în noi…şi frica dispare treptat, de la spectacol la spectacol, de la problemă la problemă…Şi uite aşa devenim clovni profesionişti…ne găsim echilbrul, zâmbim şi încercăm să învăţăm şi pe alţii că echilbrul trebuie privit ca o meserie…e mai greu la început, apoi te obişnuieşti şi devii profesionist…cu zâmbetul pe chip că ai reuşit şi că ai putut!

Până la urmă că vorbim de echilibrul în carieră, în iubire, în viaţa socială… de fapt vorbim de un singur echilibru,  echilbrul vieţii!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s