De ce ador Cişmigiul?

Azi am fost în sfârşit prin Cişmigiu…nu mai trecusem de ceva timp şi sincer îmi era dor de tot ce înseamnă Cişmigiu! Câţiva prieteni mă tot întreabă de ce îmi place atât de mult parcul acesta, lor li se pare un parc banal, plin de persoane vârstnice, un parc ca oricare! Totuşi, eu cred în banalul ăla frumos şi special pe care fiecare om îl percepe aşa cum doreşte…uneori banalul mă ajută să mă simt bine, uneori banalul ăsta este subiectiv, uneori lucrurile banale mă fac să zâmbesc…aşa sunt eu!

Cişmigiul…iată de ce îl ador, bineînţeles doar câteva motive:

– fiindcă de fiecare dată sunt copii care aleargă după porumbei, păsări;

– fiindcă aici e parcul în care vin mulţi bunici cu copii…pur şi simplu ador să-i văd cum aleargă şi se joacă 🙂 ;

– fiindcă Cişmigiul miroase pe rând, de fiecare dată, a: primăvară, vară, toamnă, iarnă;

– fiindcă Cişmigiul este primul loc în care am venit…când am ajuns în Bucureşti;

– fiindcă aici am amintiri dragi, cu prietenii mei;

– fiindcă este tabloul meu preferat din Bucureşti, plin de culori speciale…;

– fiindcă aici timpul mereu trece altfel…sau cel puţin aşa simt eu;

– fiindcă aici visez, uit de tot şi mă relaxez de fiecare dată;

– fiindcă aici îmi place să citesc;

– fiindcă aici…mă simt cel mai bine, fiindcă aici respir cel mai bine vise şi zâmbete…aici mi-e bine!

Aaaa…să nu uităm că aici se află, aşa cum îl numesc eu , cel mai mare  şi mai frumos copac din Bucureşti 😀

Advertisements

3 thoughts on “De ce ador Cişmigiul?

  1. Mie imi aminteste de proba de sport de la viteza la care luam cinci 😀 cand eram eleva la Lazar 😀 si de plimbarile cu colegii de facultate >:D<

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s