Zi simplă, momente speciale…

Am atâtea de spus…aseară am avut o seară cel puţin superbă (dar o să povestesc mai multe în week-end) şi ar mai fi alte gânduri şi întâmplări de aşternut aici, dar pe rând… 🙂

Azi am avut parte numai de momente frumoase care mi-au adus multă linişte în suflet şi multe zâmbete pe chip! Ador să privesc oamenii, din metrou, de pe drum, din parcuri,  pur şi simplu, oamenii, ei mă fac să mă simt bine, chipurile lor îmi dau speranţă, zâmbetele lor mă fac şi mai optimistă. O să încep cu primul moment care, sincer, mi-a făcut ziua şi mai frumoasă: mergând spre centrul unde fac voluntariat şi practică, la Piaţa Victoriei, la metrou, am văzut un băiat drăguţ care ţinea în faţă un ghiozdan, dar mai mult de atât, avea în el un căţeluş absolut superb…care plictisit, aştepta şi el metroul, cu botul pe labe 🙂 Această imagine mi-a umplut sufletul de fericire şi de o stare de bine…modul în care băiatul acela stătea şi mângâia căţeluşul acela mic, superb, în timp ce oamenii din jur îşi vedeau de treabă…

Un al doilea moment genial, s-a întâmplat la centru…cum stăteam eu printre copiii, o fetiţă mă întreabă: Doamna, dumneavoastră în ce clasă sunteţi? (mi se pare de asemenea extrem de amuzant că îmi spun doamna, tocmai mie) şi nu, nu sunt la şcoală, chiar aşa sunt la facultate, mai mult, sunt anul II…hmmm fetiţa a rămas puţin pe gânduri, cred că nu o convinsesem 🙂 Oricum această întrebare, a fost urmată de o constatare drăguţă: dar eu sunt mai înaltă decât dumneavoastră şi am 11 ani! M-am abţinut să nu-i spun că oricum oricine este mai înalt decât mine :)) În fine, aceste cuvinte chiar m-au făcut să mă simt şi mai bine!

Iar pentru a încheia lista momentelor mele frumoase de azi, o să vă rog să vă imaginaţi un bunic şi o bunică, alături de o nepoţică în cărucior…bunici care pur şi simplu se uitau la copil tot timpul cu zâmbetul pe buze şi care parcă aveau lacrimi în ochi…ce frumos! Iar în metrou m-am aşezat lângă un bărbat  în vârstă, care citea o carte…era veche, parcă mirosea a vechi…omul acela mai avea un creion tot vechi, din ăla maro, ca în copilăria mea. Îşi nota, sublinia dintr-o carte: ,,Romanul lui Eminesu”- Cezar Petrescu şi mi-am zis că poate ar trebui să citesc şi eu cartea aceea…

Şi da, concluzionând, realizez cât de frumoasă este viaţa când vezi în jurul tău lucruri simple…când vezi că ai parte într-o singură zi de un băiat cu un căţeluş în ghiozdan, de câteva întrebări puerile şi dulci venite din partea unui copil, de imaginea unor bunici fericiţi, cu nepoata alături, de un om care merge cu metroul şi care citeşte o carte…veche! Poate ar trebui să deschidem mai des ochii şi să vedem astfel de momente, fiindcă ele există doar că poate suntem prea grăbiţi şi uităm să ne bucurăm de lucruri şi gesturi foarte simple! Da, ele sunt întotdeauna soluţia! 🙂

Aaaa şi să nu uităm azi mi-a mirosit în sfârşit a primăvară, a flori şi a soare!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s